Dragomir despre barajul pentru CM: Vor fi două meciuri slabe, jucate la rezultat

Dragomir despre barajul pentru CM: Vor fi două meciuri slabe, jucate la rezultat
Publicat: 21/10/2013, 20:05
Actualizat: 01/08/2014, 11:32

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, că naționala României are în reprezentativa Greciei un adversar extrem de dificil, șeful ligii estimând că dubla manșă de calificare la Cupa Mondială din 2014 va fi fără spectacol, iar cele două echipe vor fi preocupate doar de rezultat.

„Grecia e cel mai dificil adversar. Aș fi preferat Ucraina sau Croația sau chiar Portugalia. Dacă ne calificăm, e un succes absolut senzațional. Șansele sunt de 50 la 50 la sută. Vor fi două meciuri slabe, jucate la rezultat. Contează experiența din ultimii zece ani, în care ei s-au califcat în permanență și noi nu. Echipa aceea are 4-5 jucători care au evoluat în echipa campionaă europeană. În istoria noastră, totdeauna am avut probleme cu grecii, ne-au dominat în toate sectoarele de activitate. De asta mă sperii, că toată lumea spune că suntem pe elefant și s-ar putea să fim pe ponei”, a declarat Dragomir, la Sport.ro.

Reprezentativa României va întâlni selecționata Greciei în barajul de calificare la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia, s-a stabilit în urma tragerii la sorți de luni, de la sediul FIFA de la Zurich.

Meciul tur va avea loc la 15 noiembrie în Grecia, iar returul în 19 noiembrie, în România.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză